România vs Spania, două amicale de foc!
Naționala de handbal feminin a României va juca două amicale de pregătire cu puternica reprezentativă a Spaniei, pe data de 17 și 19 martie (ora 18:45, respectiv ora 16:00), la Sala Dinamo din București. "Continuăm aceeași politică. Dacă vrem să fim printre cei mai buni, trebuie să jucăm cu cei mai buni. Spania este o echipă foarte puternică și trebuie să testăm fetele din noua generație în compania unor adversari de top. Îmi face o mare plăcere că Martin Ambros se gândește pe termen lung, la viitorul echipei naționale. Sper să fie două meciuri test utile și cu concluzii clare la finalul lor", a precizat președintele FRH Alexandru Dedu.
Pentru aceste două partide, selecționerul Martin Ambros nu a apelat la câteva jucătoare de bază, care au evoluat constant în ultimul timp în echipa națională, cum ar fi Cristina Neagu, Eliza Buceschi, Gabriella Szucs, Florina Chintoan sau Melinda Geiger, dar nici la Oana Manea sau Paula Ungureanu, ultimelor două fiindu-le respectată decizia de a se retrage din prima reprezentativă. 5 din cele 22 jucătoare provin de la Corona Brașov, același număr proveniind și de la Dunărea Brăila.
Interesant este că la doar 28 ani, extrema Nicoleta Dincă este veterana lotului. "Eu am aflat chiar cu surprindere că sunt cea mai în vârstă, dar mă bucur enorm că am revenit la echipa națională. Este un lucru deosebit pentru noi personal și pentru club că suntem cinci fete de la Corona la lot. Cei din conducere își doresc un proiect serios și, de ce nu, Corona ar putea călca pe urmele Oltchimului și să devină nucleul echipei naționale", a declarat extrema formației brașovene și a echipei naționale.
Vicecampioană mondială universitară anul trecut, centrul Andreea Pricopi (23 ani) are șansa de a debuta ca titulară la prima reprezentativă. "Este o convocare surpriză mai ales că am avut o perioadă în care am fost accidentată. Am abia 23 ani, mai am multe de învățat, mai ales pe acest post de centru, dar sunt convinsă că sunt totuși suficient de matură să îmi câștig locul în echipa națională. Sunt două meciuri grele cu Spania și sper să facem o figură frumoasă. Fetele mi-au vorbit frumos de Martin Ambros, vine cu o nouă mentalitate, lucrează la psihicul jucătoarelor și te ajută să te motivezi singură", a adaugat Andreea Pricopi (Corona Brașov).
După retragerea Paulei Ungureanu, Aureliei Brădeanu și a Oanei Manea, portarul Denisa Dedu consideră că noua generație trebuie să demonstreze acum că poate înlocui cu brio handbalistele consacrate. "O să fie două meciuri de pregătire foarte utile. Spania are un stil aparte, cu o defensivă solidă și e bine să jucăm contra lor. La Europene și Mondiale întâlnim mereu echipe cu stiluri de joc diferite de al nostru și trebuie să ne pliem pe asta. Este o responsabilitate mai mare pe fetele tinere după retragerea celor cu experiență, dar nu trebuie să punem presiune. Dacă vom munci din greu, sunt sigură că vom face față la acest nivel", a completat portarul Denisa Dedu.
Proaspăt numit la cârma Coronei Brașov, fostul mare internațional Dragoș Dobrescu este mulțumit că echipa sa dă zece jucătoare la loturile naționale de senioare și tineret (în pregătire pentru calificările la Europene) și speră ca proiectul Corona Brașov - handbal 100% românesc să devină principala pepinieră pentru echipele naționale în anii următori: "Chiar dacă am puține fete în pregătire, sincer mă bucur pentru club că are atâtea jucătoare la loturile naționale, deoarece este o dovadă că Brașovul este o bună pepinieră și potențial există"
Lotul României pentru dubla cu Spania:
Portari: Denisa Dedu (Corona), Yulia Dumanska (SCM Craiova), Elena Voicu (Dunărea Brăila)
Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (CSM Roman), Andreea Chiricuţă (Danubius Galaţi), Nicoleta Dincă (Corona)
Interi stânga: Gabriela Perianu, Bianca Tiron (ambele Dunărea Brăila), Cristina Zamfir (SCM Craiova), Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti)
Centri: Mădălina Zamfirescu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (U Cluj), Andreea Pricopi (Corona)
Interi dreapta: Laura Popa (U Cluj), Alina Ilie (Unirea Slobozia), Ana Maria Dragut (HC Zalău)
Extreme dreapta: Aneta Udriştoiu (Dunărea Brăila), Laura Chiper (Corona), Marinela Neagu (Corona)
Pivoţi: Cyntia Tomescu (CSM Roman), Crina Pintea (Thuringer), Florentina Craiu (HCM Rm. Vâlcea)
Team manager: Nicoleta Alexandrescu
Cum se pot achiziționa bilete:
Biletele pentru dubla cu Spania s-au pus deja în vânzare online pe eventim.ro (http://www.eventim.ro/ro/bilete/handbal-feminin-romania-spania-bucuresti-sala-de-joc-dinamo-457132/event.html ) și în rețeaua magazinelor partenere librariile Cărturești, magazinele Orange, Vodafone, Germanos, magazinul Muzica, Sala Palatului, Unirea Shopping Center, Carrefour Feeria, librăriile Humanitas. Biletele costă 20 lei pentru cele din Categoria 1 și 15 lei pentru Categoria 2. De asemenea, sunt disponibile abonamente pentru ambele meciuri și pachete părinte-copil (family pack).